O lume în ruine

                  La sfârsitul razboiului, milioane de refugiatii erau pe drumuri, economia europeana se prabusise, 70% din infrastructura industriala a vechiului continent fusese distrusa.
                  Învingatorii rasariteni au pretins plata unor despagubiri de razboi de catre natiunile învinse. În Tratatul de pace de la Paris s-a stabilit ca inamicii Uniunii Sovietice, Ungaria, România si Finlanda, trebuiau sa plateasca câte 300.000.000 de dolari (la cursul anului 1938), iar Italia trebuia sa plateasca 360.000.000 de dolari împartiti în principal între Grecia, Iugoslavia si Uniunea Sovietica.
                  Spre deosebire de ce s-a întâmplat la sfârsitul primului razboi mondial, învingatorii apuseni nu au pretins despagubiri de razboi din partea tarilor învinse. Mai mult, un plan gândit de Secretarul de Stat al SUA, George Marshall, "Programul de refacere europeana", mai bine cunoscut ca Planul Marshall, cerea Congresului SUA sa aloce milioane de dolari pentru reconstruirea Europei. A fost pus în practica si Sistemul Bretton Woods, ca parte a eforturilor de reconstruire globala a capitalismului si de reconstruire a lumii postbelice.
                  În Olanda, planurile originale de a cere o compensatie monetara uriasa si chiar de a anexa o regiune din Germania, care ar fi dublat suprafata tarii, au fost abandonate pâna în cele din urma. Însa, numerosi germani care traiau înOlanda de multa vreme, au fost declarati cetateni ostili si au fost închisi într-un lagar de concentrare în cadrul unei operatii cunoscute ca Laleaua Neagra. Pâna în cele din urma, 3691 de etnici germani au fost deportati.
                  Razboiul a dus de asemenea la cresterea intensitatii miscarilor de independenta în coloniile africane, asiatice si americane ale puterilor europene, cele mai multe dintre aceste teritorii dependente câstigându-si independeta în urmatorii douazeci de ani.